Botez Alex si Florin

Ziua de 16 martie a fost plină de bucurie pentru Biserica „Eclesia” şi pentru Casa „Fraţii lui Onisim”, şi credem că şi pentru cerul întreg, deoarece 2 tineri preaiubiţi au ales să îşi dedice viaţa lui Dumnezeu şi să îl mărturisească în mod public în apa botezului. Noi, ca asociaţie, ne bucurăm când putem să ajutăm o persoană să se reintegreze social, dar şi mai mare este bucuria noastră când Dumnezeu, prin noi, face ca aceşti tineri să se reintegreze şi spiritual.

În continuare vom consemna mărturia celor doi tineri de la Casa „Fraţii lui Onisim” care s-au botezat.

Florinel, are 17 ani, este elev în clasa a IX-a la specializarea mecanic-auto. Provine dintr-o familie cu numeroase probleme de ordin financiar şi social. El a revenit la Casa „Fraţii lui Onisim” doar de câteva luni după o perioadă de aproape 2 ani de zile în care a fost dat în plasament în propria lui familie. S-a reîntors, deoarece condiţiile în care trăia acasă erau cât se poate de rele şi pentru a-şi putea continua studiile. Iată mărturia lui în ceea ce priveşte hotărârea lui de a-L urma pe Domnul:

„Încă de când eram la o vârstă fragedă când am venit prima dată la Onisim, mergând la biserică, mi-am dorit să mă botez. Mulţi educatori mi-au vorbit despre asta şi mă gândeam că dacă mă botez nu am nimic de pierdut. Când am crescut mai mare însă am început să decad din punct de vedere spiritual, am început să înjur, am abandonat biserica, dar acum un an, participând la un botez în biserica din satul meu, mi-am readus aminte de dorinţa mea din copilărie. M-am gândit că starea mea nu este una după placul lui Dumnezeu. Am sesizat că anturajul m-a adus într-o stare foarte rea. Întorcându-mă, datorită voii lui Dumnezeu, în Timişoara la Casa „Fraţii lui Onisim” am avut din nou ocazia să merg la biserică constant şi am început să particip la cursurile de caticheză.

În această perioadă, am simţit cum Dumnezeu a schimbat din mine dorinţa de a înjura mai tot timpul, de exemplu, cu dorinţa de a cunoaşte mai mult despre Dumnezeu, cu dorinţa de a le spune colegilor mei despre Dumnezeu.

Acum că am fost născut din nou şi L-am mărturisit pe Dumnezeu în apa botezului, mă simt un alt om. Când am ieşit din apa botezului am simţit că sunt în al 9-lea cer. Singurul meu regret este că nu m-a botezat „tata Dugu”, deoarece eu m-am predat Domnului la o predică de-a lui”.

Florinel este un tânăr foarte cuminte, o adevărată mărturie pentru ceilalţi tineri din casă, credincios şi conştiincios în ceea ce priveşte participarea la biserică. Ce ne-a uimit şi ne-a îmbucurat în acelaşi timp, a fost decizia lui Florinel de a deveni pastor. Dumnezeu să îl ajute la împlinirea acestei dorinţe!

Alex are 18 ani şi este elev în clasa a IX-a, specializarea electronică şi automatizări. Alex a fost mereu „copilul problemă”, foarte energic, care făcea multe probleme la şcoală, în casă era mereu răutăcios cu ceilalţi, în acelaşi timp însă avea o latură bună, sensibilă. Alex are un temperament vulcanic, dar în acelaşi timp are şi un potenţial foarte mare. A avut parte de o copilărie foarte nefericită, fiind abandonat de propria lui mamă, apoi fiind obligat de o familie de ţigani să cerşească.

Faptul că el a decis să se boteze nu a creat o bucurie foarte mare pentru noi, deoarece el mai decisese asta de multe ori şi niciodată hotărârea lui a durat mai mult de o săptămână. Aşadar, am fost neîncrezători în reuşita lui, dar Dumnezeu când intervine providenţial în viaţa unei persoane, El îi schimbă viaţa din temelii. Iată mărturia lui:

„Experienţele dinaintea botezului erau tot timpul legate de persoana mea, din cauza faptului că vroiam să fiu mereu în centrul atenţiei şi făceam lucrurile cele mai urâte pe care le-ar putea face un băiat de vârsta mea: consumam alcool, fumam, mergeam în baruri şi în discoteci, îi minţeam pe educatori că mă duc să mă întâlnesc cu cineva şi mergeam de fapt la fete; am avut multe situaţii în care am fost foarte aproape de a avea relaţii sexuale.

Anturajul a avut un efect foarte mare asupra mea, deoarece tot timpul vroiam ca eu să fiu cel mai tare. Anturajul a avut un efect mai mare decât familia sau biserica.

În ultimul timp însă, auzind mai multe predici, în mod special predici despre sfârşitul lumii, lucrurile astea într-adevăr m-au speriat. La o astfel de predică, cu lacrimi în ochi m-a predat Domnului fără să îmi pese de data aceasta de anturaj. Însă, de fiecare dată spuneam: „Eu o să mă lupt cu Satan, eu o să rezist tentaţiei, de fapt, vroiam să arăt că eu pot totul. Însă din nou am ajuns acolo unde am fost, poate mai rău decât am fost înainte, eram un rebel.

Însă în ultimul an, tata Dugu m-a luat cu el în misiune, şi îl minţeam mereu că vreau să mă pocăiesc, dar îmi era frică de faptul că o să cad în credinţă. Însă, întrebarea pe care tot timpul „tata Dugu” mi-o punea era: Alex, când o să te pocăieşti?.

La începutul anului acesta, eu i-am promis lui Dumnezeu şi lui tata Dugu că o să mă pocăiesc, dar noaptea în care tata Dugu a murit a fost cea mai urâtă noapte din viaţa mea, deoarece omul pe care îl iubeam cel mai mult s-a dus, şi nu înţelegeam de ce Dumnezeu l-a luat pe omul acesta de care atâţia copii aveau nevoie. Din această cauză am decăzut poate cel mai rău. Am început să fumez mult, să beau mai des, să înjur la orice pas, şi totuşi duminica făceam pe sfântul la biserică.

Mergând la caticheză duminica, am început treptat să renunţ la unele lucruri rele şi mergând în misiune cu fratele pastor Timiş Laurenţiu şi având o discuţie serioasă cu fratele pastor Marius Cimpoae, am hotărât (pentru a nu ştiu câta oară) să Îl urmez pe Domnul. A fost pentru prima dată însă când nu mi-a fost ruşine şi toţi colegii mei au aflat hotărârea mea.

…………………………………………………………………………………………………………………………… .

În momentul ridicării din apă am simţit că sunt exact unde trebuie. Nu mai simţeam nevoia să înjur, să beau, să fumez, nu mai simţeam nevoia de anturaj; pentru prima dată în viaţa mea puteam să fiu Alex, copilul Domnului. Lucrul cel mai minunat, de care mă bucur cel mai mult este că Dumnezeu mi-a dat putere să spun că sunt pocăit şi nu-mi era ruşine.

Adevărata convertire duce la o schimbare a minţii, la o schimbare a priorităţilor, ba chiar la o schimbare a visurilor noastre. Tot cei care au ajuns să discute cel puţin odată cu Alex sigur au aflat că visul lui este să ajungă şofer de tir. Acum, el nu se mai gândeşte la oportunitatea de a duce anumite materiale sau lucruri la destinaţie cu tirul, ci dorinţa lui este aceea de a-i conduce pe oameni la Christos, prin lucrarea de misionar.

Must Read