Am zărit-o plimbându-se pe holul Casei « Betania ». Admira unul dintre tablourile de pe perete şi se străduia să-şi amintească cine e în fotografie. Regretă că memoria-i joacă feste…Încerc să o ajut şi-i spun că e portretul pastorului Petru Dugulescu. “A!…Da…om bun…El a făcut tot ce e aici. Avea şi un copil şi o fată…Rău e să fii bătrân şi să nu-ţi mai aduci aminte…”Într-un moment de luciditate, mi-a povestit scurta-i poveste de viaţă… Viaţa Săltiţei s-a schimbat de când a ajuns să fie internată la Casa “Betania” din Haţeg. La început i-a fost foarte greu să se acomodeze şi şi-a exprimat deseori dorinţa de a pleca. În cele din urmă, în cei patru ani de când este găzduită aici, s-a acomodat, iar starea ei de sănătate s-a îmbunătăţit. Deşi are doi copii, un băiat şi o fată, Săltiţa spune că nici unul dintre ei nu se pot ocupa de ea. “Când eram tânără şi în puteri, munceam eu şi nu trebuia să-mi poarte cineva de grijă. Acum mă simt mai rău, din cauza bătrâneţii şi nu mai pot să muncesc atât de mult. Dacă stai la casă trebuie să te ocupi de gospodărie, să munceşti la animale ca să ai ce să mănânci. Eu nu mai eram în puteri. Am fost tare bolnavă cu stomacul. Trebuia să mănânc la regim, mâncare făcuta, ori eu nu mai eram vrednică. Atunci, dacă am văzut că nu-mi poartă nimeni de grijă, am stat prin spitale şi după ceea am venit la Haţeg. Aici e tare bine pentru mine. Spun asta acum, că la început am vrut să plec, că tare mi-a fost urât. Acum, am prietene, m-am obişnuit cu programul şi mi-e bine”. Băiatul Săltiţei îşi vizitează mama deseori, iar săptămânal vine să o ducă în vizită la cuscrii. “Băiatul meu stă cu socrii şi nu poate să mă ţină şi pe mine, dar vine în fiecare duminică şi mă duce la el. Îi bine pentru mine că-mi văd nepoţii şi copilul. Mai văd şi eu ce se întâmplă la ei. Mă bucur pentru ei când le merge bine şi nu sunt supărată că nu mă ţin şi pe mine. N-am ce să fac”. Uneori, Săltiţa tânjeşte după vremurile în care putea să muncească la câmp sau să-şi întreţină gospodăria. “Aş vrea să mai pot munci ca odinioară, să cresc animale sau să strâng fân, sâ muncesc în grădină, aşa cum eram obişnuită. “Am mai fost odată la mine la casă, dar nimic nu mai era la fel. S-au schimbat multe lucruri acolo şi nu prea mai am ce să fac acolo. Bine că sunt mai sănătoasă şi nu sunt în spital şi că am unde să locuiesc la bătrâneţe”.
Everyday during summer Saltita goes out in the yard. While there were wax cherries, she was lying on the ground and ate them. She was very restless as a few days ago there was an event at Hateg, where fireworks were used. “I was scared that they will finish us! I thought it was the Revolution, that’s how strong they were sparking on the sky. I am glad that nothing bad happened!” Saltita got accommodated with life in Bethany House and is very pleased that she gets the help that she needs most.
