În ciuda vârstei mature, cele două fete se comportă ca şi un copil de patru ani, după aprecierile medicilor. Ele s-au născut cu un handicap mental şi au fost crescute timp de 16 ani la un centru de plasament din Săcel. Deşi susţin că au terminat opt clase la o şcoală ajutătoare, când au ajuns la Casa “Betania” din Haţeg, ele nu au ştiut lucrurile elementare: să numere de la 1 la 10 sau să comunice cu cei din jur. Personalul de la Casa “Betania” s-a ocupat de Georgiana şi Cătălina şi le-a învăţat să vorbească cu cei din jur. Anii petrecuţi la orfelinatul din Săcel şi-au lăsat amprenta asupra vieţii celor două surori. Ele sunt destul de timide şi se feresc să intre în discuţie cu ceilalţi oameni. Au momente în care se leagănă foarte mult, semn că în copilărie au fost private de afecţiunea părintească. Ascultă când li se trasează o sarcină, extrem de uşoară pentru vârsta lor. Dintre cele două, Georgiana se descurcă mai bine când este vorba să discute cu o persoană. Cătălina o copiază de fiecare dată, în toate gesturile. Fetele ne-au spus cu destulă greutate că: “Ne place tare mult aici. La Săcel ne băteau şi nu se purtau frumos cu noi”. De doi ani, de când au ajuns la Casa “Betania”, programul lor zilnic este similar cu al celorlalţi locatari din casă, însă Georgiana şi Cătălina vor să ajute şi la treburile gospodăreşti. Ele au nevoie în permanenţă să fie integrate într-o activitate, să se simtă utile. Când este nevoie sunt primele care vor să plivească zarzavaturile din seră sau să facă curăţenie la bucătărie. Dorinţa lor cea mai arzătoare este să se întâlnească cu părinţii lor. Ele povestesc că au fost vizitate cu câţiva ani în urmă de mama şi tata, dar acest lucru nu a putut fi confirmat de angajaţii instituţiei. “Ei sunt la Păclişa, au venit pe la noi, dar vrem să-I mai vedem. Şi dacă nu vin, noi ne simţim bine aici. Nu vrem să mai plecăm niciodată la Săcel. Acolo era tare rău”.
