Se arată dornică să-şi depene povestea vieţii…Cu oarecare entuziasm îşi aminteşte de vremurile în care a vizitat Australia. Acum trăieşte cu amintirile…”Acolo, în Australia am o soră, un frate şi unul dintre băieţi. Am încercat să rămân acolo, însă nu am reuşit. Mai am în ţară doi copii şi nu m-au acceptat… asta e…bine că am ajuns la Casa Betania…Am trăit multe în viaţă. Fratele meu m-a scos din casa în care am locuit 24 de ani, în Timişoara, pe str. Letea nr. 15. A închiriat-o, dar i-a spus mamei, înainte să moară că actele sunt în regulă. M-am mutat în chirie, dar nu mi-a ajuns pensia. La copii nu am avut loc. Am trei copii, dar e adevărat că m-am despărţit de tatăl lor în urmă cu 35 de ani. Cei doi băieţi au fost la tatăl lor, iar legea mi-a încredinţat mie fata…Îi înţeleg că nu au loc pentru mine…” Silvia s-a integrat relativ repede la Casa „Betania”. Uneori, când nu acuză dureri de spate, se implică la bucătărie. A ajutat la pregătirea murăturilor pentru iarnă. De altfel, ea a fost bucătăreasă. S-a implicat şi în lucrarea femeilor din biserica pe care o frecventa. Acum, împreună cu alţi fraţi de la Casa Betania au săptămânal un timp de părtăşie. „Ne rugăm şi cântăm. Mai citim din Biblie. Nu putem merge tot timpul la biserică şi ne bucurăm că ne putem ruga” Aşteapă ca fiica ei să o viziteze. „M-a sunat de câteva ori şi a zis că vine pe la mine…Încă nu a ajuns. Poate că vine…” S-a bucurat că am ascultat-o. Prietenele ei din casa „Betania” o aştepau la o partidă de remy…ca să mai treacă timpul…Se arată dornică să-şi depene povestea vieţii…Cu oarecare entuziasm îşi aminteşte de vremurile în care a vizitat Australia. Acum trăieşte cu amintirile…”Acolo, în Australia am o soră, un frate şi unul dintre băieţi. Am încercat să rămân acolo, însă nu am reuşit. Mai am în ţară doi copii şi nu m-au acceptat… asta e…bine că am ajuns la Casa Betania…Am trăit multe în viaţă. Fratele meu m-a scos din casa în care am locuit 24 de ani, în Timişoara, pe str. Letea nr. 15. A închiriat-o, dar i-a spus mamei, înainte să moară că actele sunt în regulă. M-am mutat în chirie, dar nu mi-a ajuns pensia. La copii nu am avut loc. Am trei copii, dar e adevărat că m-am despărţit de tatăl lor în urmă cu 35 de ani. Cei doi băieţi au fost la tatăl lor, iar legea mi-a încredinţat mie fata…Îi înţeleg că nu au loc pentru mine…” Silvia s-a integrat relativ repede la Casa „Betania”. Uneori, când nu acuză dureri de spate, se implică la bucătărie. A ajutat la pregătirea murăturilor pentru iarnă. De altfel, ea a fost bucătăreasă. S-a implicat şi în lucrarea femeilor din biserica pe care o frecventa. Acum, împreună cu alţi fraţi de la Casa Betania au săptămânal un timp de părtăşie. „Ne rugăm şi cântăm. Mai citim din Biblie. Nu putem merge tot timpul la biserică şi ne bucurăm că ne putem ruga” Aşteapă ca fiica ei să o viziteze. „M-a sunat de câteva ori şi a zis că vine pe la mine…Încă nu a ajuns. Poate că vine…” S-a bucurat că am ascultat-o. Prietenele ei din casa „Betania” o aştepau la o partidă de remy…ca să mai treacă timpul…
