Olga Slovik a venit de curând la Casa Betania din Hateţ. Am întâlnit-o în camera ei, în timp ce discuta cu una dintre fiicele ei. De la aceasta am aflat că mama ei are probleme de sănătate, iar din cauza demenţei nu o mai poate lăsa nesupravegheată. A fost nevoită să-şi aducă mama la Casa Betania pentru că lucrează în Germania, atât ea cât şi sora ei. Ambele îngrijesc bătrâni. “De multe ori nu-mi vine să cred că am ajuns să avem grijă de alţi bătrâni. Am fost nevoite să plecăm în Germania, pentru că nu mai aveam nici un venit în ţară. Eu sunt divorţată şi am de crescut un copil”. Olga Slovik intervine în discuţie. « Am lucrat la croitorie la stat. Am cusut haine pentru bărbaţi. M-am descurcat foarte bine. Am mare noroc în copilul ăsta!”. Deseori, bătrâna nu-şi mai recunoaşte fetele. Le confundă cu alte persoane. “Este dureros să vezi că mama nu-şi mai aminteşte de tine…ştie trecutul, dar uită prezentul”…Tocmai se confirmă spusele fiicei. Mama ei începe să-mi povestească despre copilărie…despre mama ei…apoi revine la perioada în care a lucrat ca şi croitoreasă. “Făceam haine bărbăteşti…mi-am văzut de lucru şi nu am făcut probleme niciodată. Acum am ajuns aici…a fost musai, că nu mai puteam sta acasă. O să mă plimb puţin cu fiica mea…e greu să fii bătrân…”Olga Slovik a venit de curând la Casa Betania din Hateţ. Am întâlnit-o în camera ei, în timp ce discuta cu una dintre fiicele ei. De la aceasta am aflat că mama ei are probleme de sănătate, iar din cauza demenţei nu o mai poate lăsa nesupravegheată. A fost nevoită să-şi aducă mama la Casa Betania pentru că lucrează în Germania, atât ea cât şi sora ei. Ambele îngrijesc bătrâni. “De multe ori nu-mi vine să cred că am ajuns să avem grijă de alţi bătrâni. Am fost nevoite să plecăm în Germania, pentru că nu mai aveam nici un venit în ţară. Eu sunt divorţată şi am de crescut un copil”. Olga Slovik intervine în discuţie. « Am lucrat la croitorie la stat. Am cusut haine pentru bărbaţi. M-am descurcat foarte bine. Am mare noroc în copilul ăsta!”. Deseori, bătrâna nu-şi mai recunoaşte fetele. Le confundă cu alte persoane. “Este dureros să vezi că mama nu-şi mai aminteşte de tine…ştie trecutul, dar uită prezentul”…Tocmai se confirmă spusele fiicei. Mama ei începe să-mi povestească despre copilărie…despre mama ei…apoi revine la perioada în care a lucrat ca şi croitoreasă. “Făceam haine bărbăteşti…mi-am văzut de lucru şi nu am făcut probleme niciodată. Acum am ajuns aici…a fost musai, că nu mai puteam sta acasă. O să mă plimb puţin cu fiica mea…e greu să fii bătrân…”
