A ajuns de câteva luni la Casa Betania, iar la prima noastră întâlnire ne-am conversat stând pe bancă la foişorul din curte. Atunci, din cauza bolii Altzheimer, îşi amintea cu greu vârsta. „Sunt născută în 31. Am trei copii, doi băieţi şi o fată”. Tot atunci, ne-a spus că „bărbatul e subteran…a lucrat în mină, dar demult a intrat definitiv în subteran…tot acolo sunt şi părinţii lui”. Din cauza bolii care o poartă în trecut, doamna Paraschiva o strigă mereu pe mama ei. Simte nevoie de ajutorul ei, mai cu seamă că şi-a pierdut vederea.”Nu mai ştiu de când nu mai văd”. Intervine colega de cameră şi ne desluşeşte misterul. Din spusele unui copil ce o vizitează a aflat că nu mai vede de aproape 5 ani. Conversaţia noastră s-a întrerupt pentru câteva minute în care a fost la baie, iar la întoarcere, ne-a spus că trebuie să se retragă să se odihnească. Dintr-o dată şi-a amintit de „drăguţii pe care nu-i poate număra” şi de bărbatul care e la lucru.
De curând am vizitat-o din nou. Am gasit-o ţintuită la pat şi foarte slabă. Trupul era brăzdat de suferinţă. S-a bucurat pentru câteva minute de vizita unor fraţi de la biserica din comuna natală. Îl slăvea pe Dumnezeu. Cu greu şi-a amintit de numele acelora care au vizitat-o, dar inima i-a tresăltat de bucurie ştiind că cineva s-a gândit să străbată zeci de kilometrii special pentru ea. O dată cu plecarea musafirilor, s-a cufundat în gândurile care o poartă când în lumea trecută, când în cea prezentă.
Singura dorinţă este ca să se termine suferinţa şi să-şi sfărşească alergarea pe acest pământ ca să primească cununa răsplătirii de la Dumnezeul pe care l-a slujit întreaga viaţă.
She has been at “Bethany Home” for a few months. The first time I ever talked to her, we sat on a bench in the gazebo. She had a hard time remembering her age back then, because of Alzheimer’s. “I was born in 1931. I have three children, two sons and a daughter.” She also mentioned then that her husband used to work underground, in the mines, but he passed away a long time ago. Her health condition keeps taking her back into the past and she keeps calling on her mother. She feels like she needs her mother’s help desperately, even more so now that she’s lost her sight. “I can’t remember when was the last time I was able to see.”
Our conversation was paused for a few minutes because she needed a bathroom break. When she returned to the room, she told me that she needed to rest. All of a sudden, she mentioned “the cute little grandchildren she lost count of and the husband who is at work now.”
I visited her again recently. I found her lying in bed, powerless. Her body was marked by suffering. She had just enjoyed the visit of a group of brothers and sisters from her local church and was so thankful to God for it. She could barely remember the name of those who visited her but her heart was filled with joy at the thought that there are people willing to travel many miles just to see her. As soon as the guests left, she sank back into the thoughts which were taking her from the present to the imaginary world and back.
Her only desire is that her suffering on this earth would come to an end. Then she will receive her reward, the crown of life, from the God she had served all her life.
