Doamna Elisabeta era la taifas cu câteva prietene din Casa Betania. Dintre toate, ea era cea mai vorbăreaţă şi încântată să depene amintiri din viaţa sa. Cea mai mare bucurie a sa o reprezintă copiii ei despre care ne povesteşte că sunt şi departe şi aproape: unul este în Italia, iar celălalt în Haţeg. Şi ea are apartamentul ei, dar vârsta înaintată, 86 de ani, nu-i permite să se gospodărească aşa cum făcea odinioară. Casa Betania este locul perfect pentru ea în această etapă a vieţii. Şi-ar fi dorit să mai croşeteze sau să împletească ciorapi, dar vederea i-a slăbit. Mulţi ani din viaţa şi i-a petrecut lucrând în ţesătorie, la războiul de ţesut, învăţând multe tinere să introducă aţa în ac şi să facă noduri. Revenind la copii, ne spune că sunt viaţa ei şi că i-a învăţat să nu se certe cu nimeni şi să fie respectuoşi. De altfel, cea mai mare bucurie a ei este că niciodată nu s-a certat cu nimeni. “E mult mai bine să fie un om bun, iubitor şi răbdător decât unul care iubeşte cearta. Nici cu soţul meu nu m-am certat niciodată în cei 50 de ani de căsnicie. Şi acum am vecine de la bloc care mă vizitează.” Ne-am despărţit într-o notă optimistă. Interlocutoarea nostră şi-a reluat discuţiile cu colegele sale nu înainte de a ne puncta că se simte foarte bine la Casa Betania şi că acasă va dori doar să facă o vizită.
