Doamna Aurelia era pe terasă, bucuroasă fiind că se poate descurca singură cu cadrul. De când şi-a pierdut piciorul stâng, a încercat să se acomodeze cu proteza, însă nu a reuşit. Este recunoascătoare şi pentru progresele făcute cu ajutorul cadrului. Este o femeie cu simţul umorului, iar pe tot parcursul conversaţiei noastre a avut zâmbetul pe buze. Ne-a mărturisit că a fost o femeie frumoasă în tinereţe. La întrebarea câţi ani are, ne-a sugerat să nu îi spunem “mulţi înainte, ci să îi dorim sănătate”. Ne-a impresionat povestea de dragoste pe care a trăit-o împreună cu soţul ei timp de 56 de ani: “Dacă mi-ar da cineva voie şi aş şti că soţul meu e viu, l-aş scoate din pământ cu mâinile mele. Fiica e tare bună, ginerele la fel, dar ca soţul nu e nimeni. Ne-am înţeles extraordinar de bine. Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot pe el l-aş alege. Copiii vin să mă viziteze destul de des. Înţeleg că au servicii şi le e mai greu. Ei locuiesc la bloc, la etajul III şi mi-era greu să urc scările. Aici mi-e tare bine.”
Între timp a fost servită cu desert, gris cu lapte, o mâncare preferată, motiv pentru care a cerut supliment. “Cine cere nu pierde, dar nici omenire nu are”, ne-a spus râzând. În 17 martie va împlini trei ani de când a venit la Casa Betania, locul în care se simte extraordinar. Îşi doreşte sănătate şi “Dumnezeu să-mi păstreze mintea întreagă”.
