L-am găsit în camera sa de la Casa Betania din Hațeg unde locuiește de câțiva ani. Domnul Gelu stătea de vorbă cu colegul lui de cameră, nenea Ionică, veteranul Casei Betania. Își împărtășeau necazurile și bucuriile. Este adevărat că de când este la Hațeg, Gelu este mult mai vesel. Este mai relaxat oarecum pentru că știe că sunt oameni în jurul lui care îl ajută ori de câte ori are nevoie. De foarte mulți ani, suferința l-a țintuit la pat, iar durerea și-a lăsat amprenta pe chipul lui. Este de fapt mai tânăr decât vârsta la care te gândești atunci când îl vezi prima dată. Diagnosticul de scleroză în plăci i-a complicat de mult viața.” La început, boala a debutat cu o durere de genunchi și speram să îmi treacă, dar nu a fost așa. Mă durea din ce în ce mai tare și în cele din urmă nu am mai putut să fac lucrurile de unul singur. Aveam nevoie destul de des de ajutor și toată viața mea s-a dat peste cap”, ne-a spus interlocutorul nostru. Soția sa, împreună cu care și-a împărțit viața timp de 16 ani și pe care a ajutat-o să-și crească fiica avută dintr-o relație anterioară, l-a părăsit la greu. „Mă așteptam să plece la un moment dat, însă speram în sinea mea că îmi va fi alături în necazul meu. S-a întors la cel cu care avea copilul. Nimeni nu vrea să fie cu o persoană care îi devine o povară…” După plecarea soției, vecinii săi au încercat să-I ajute, fiindcă le era milă de el. Pe lângă faptul că trebuia să îndure durerile imense, nu se putea descurca cu treburile zilnice. Așa i-au găsit un loc la Casa Betania. “Sunt recunoscător lui Dumnezeu că aici am găsit oameni care să mă schimbe, să fie mâini și picioare pentru mine. Am nevoie de pampers, de ajutor ca să mânănc, ca să fiu schimbat. Singurul lucru pe care mai pot să-l fac este să ies cu cadrul pe terasa de la etajul la care stau.. S-a întâmplat să mă și dezechilibrez, să alunec, iar durerile devin insuportabile. Iau o pauză de câteva zile, stau în pat și apoi o iau de la capăt. Zilele mele nu se prea deosebesc unele de altele. Sunt recunoscător că am ajuns aici și nu aș mai pleca niciodată. Mulțumesc tuturor!“
