Ne spune că are 54 de ani, dar suntem atenţionaţi că nu este vârsta reală. Memoria îi joacă feste din cauza bolii…Între timp se aşează lângă ea, o alta prietenă, care intervine în discuţie şi ne oferă informaţii suplimentare. Aşa aflăm despre doamna Nicoliţa că locuia aproape de Haţeg, în Deva, şi că a ajuns la Casa Betania cu ajutorul nepoţilor. Ea nu a avut niciodată copii. Doamna Nicoliţa simte nevoia să ne spună că soţul ei este în Oltenia unde lucrează ca şi zidar. “El mă ajută pe mine, pentru că eu nu am lucrat niciodată. E bine că trăieşte.” De fapt, aflăm de la cealaltă interlocutoare a noastră, că soţul doamnei Nicoliţa a decedat cu mulţi ani în urmă şi că acesta este viu doar în lumea doamnei Nicoliţa, una îndepărtată şi care nu corespunde cu prezentul…
Deşi este înconjurată de alte locatare ale Casei Betania, doamna Nicoliţa ne accentuează faptul că ea locuieşte singură. Cade din nou pe gânduri şi intră în lumea ei din care face parte doar ea şi soţul plecat departe, în Oltenia, pe care de altfel îl aşteaptă să se întoarcă. Celelalte colege ce-i stăteau alături încep să se roage ca Dumnezeu să le păstreze mintea întreagă şi să poată trăi prezentul, iar din trecut să poată depăna amintirile frumoase, adunate de-a lungul anilor.
