Povestea fondatorului, Petru Dugulescu, și viziunea sa pentru ajutorarea celor vulnerabili
În inima oricărei lucrări mărețe stă un om cu o viziune. Pentru Asociația Evanghelistică și de Caritate „Isus Speranța României”, acel om a fost Petru Dugulescu – pastor, poet, luptător pentru libertate și, mai presus de toate, un om al lui Dumnezeu.
Născut pe 18 noiembrie 1945, într-o familie modestă din Chelmac, județul Arad, Petru Dugulescu a înțeles încă din tinerețe ce înseamnă suferința, credința și chemarea divină. A încercat să fugă de Dumnezeu, dar harul Său l-a prins din urmă și, la vârsta de 20 de ani, viața i-a fost schimbată pentru totdeauna. A ales să slujească, să aducă speranță și să lupte pentru cei în nevoie.
În vremuri de restriște, în plină dictatură comunistă, a fost un pastor curajos, predicând Evanghelia și rămânând neclintit în fața persecuțiilor. Slujind la Biserica Baptistă din Hațeg și mai apoi la Biserica Betel din Timișoara, el a fost mai mult decât un lider spiritual – a fost o voce pentru cei fără glas.
Momentul Revoluției din 1989 l-a găsit în prima linie a schimbării. Rugăciunea „Tatăl nostru” rostită de el în fața Operei din Timișoara a răsunat ca un strigăt al libertății, un simbol al speranței pentru o națiune întreagă. Însă, după căderea regimului, Dugulescu a înțeles că libertatea trebuie însoțită de responsabilitate și acțiune concretă.
Dar credința sa nu s-a oprit la cuvinte. A fost un om al faptelor. Astfel, în 1990, a pus bazele Asociației „Isus Speranța României”, având o singură misiune: să ducă lumina credinței și a iubirii creștine acolo unde era cea mai mare nevoie- orfani, bătrâni, persoane fără adăpost. A creat Casa „Frații lui Onisim” pentru copiii străzii, Casa „Betania” pentru bătrânii și fetele cu dizabilități din Hațeg, și programul „Mana” pentru hrănirea zilnică a zeci de vârstnici din Timișoara. A fost un deschizător de drumuri, fondator al liceelor creștine din Timișoara și inițiator al „Marșului Învierii”, un eveniment ce continuă să inspire și astăzi.
A fost primul pastor baptist ales deputat în Parlamentul României, unde a folosit fiecare oportunitate pentru a sluji, fondând Grupul de Rugăciune din Parlament și pledând pentru libertate, demnitate și credință.
Între toate aceste realizări, Petru Dugulescu a fost un om al poeziei, al sensibilității și al iubirii de oameni. Cărțile sale, „Ei mi-au programat moartea” și „Democrație și persecuție”, dar și volumele sale de poezii „Călătorii enigmatici” și „Apus de Mileniu”, sunt mărturii ale unei vieți trăite cu pasiune și devotament.
A plecat dintre noi în anul 2008, dar moștenirea sa dăinuie prin fiecare copil salvat, prin fiecare bătrân îngrijit, prin fiecare suflet care a găsit speranță prin proiectele Asociației. Astăzi, continuăm lucrarea începută de el, cu aceeași dragoste, aceeași viziune și aceeași dorință de a schimba lumea în bine, un om, o familie, o comunitate la un moment dat.
Astfel s-a născut Asociația „Isus Speranța României” – dintr-o credință neclintită, dintr-un vis de a face bine și dintr-o inimă dedicată celor mai vulnerabili. Și tot astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu și al celor care cred în această misiune, ea va continua să existe și să aducă lumină acolo unde este nevoie de ea.
Astăzi, moștenirea sa este dusă mai departe de fiica sa, Ligia Iunia Dugulescu. Cu aceeași inimă plină de compasiune și cu o dedicare neclintită, Ligia conduce Asociația „Isus Speranța României”, continuând lucrarea începută de tatăl ei. Sub îndrumarea ei, proiectele cresc, se diversifică și ating tot mai multe suflete, păstrând viu spiritul de dragoste și dăruire care a stat la baza acestei misiuni.
Astfel, ceea ce a început ca o viziune a unui singur om a devenit o mișcare de speranță, credință și schimbare. Iar prin fiecare gest de generozitate, prin fiecare rugăciune și fiecare mână întinsă, povestea lui Petru Dugulescu și a Asociației „Isus Speranța României” continuă să fie scrisă chiar în aceste clipe.