Am găsit-o pe doamna Ana, întinsă în pat, acolo unde este nevoită să stea cea mai mare parte din timp, din cauză că starea de sănătate nu-i permite să se mai deplaseze aşa cum făcea odinioară. Pe peretele din cameră şi-a creat colţul ei cu amintiri: un tablou cu fotografia de la nuntă si câteva imagini religioase. Culoarea îngălbenită a fotografiilor arată că timpul s-a scurs,dar amintirile au rămas adunate… Doamna Ana era o femeie foarte frumoasă şi cochetă. Acum are 90 de ani şi ne povesteşte cu lacrimi în ochi de minunata-i căsătorie. “Am trăit cu soţul meu 63 de ani. A fost un om extraordinar de bun. Băiatul meu, care e bucuria vieţii mele, seamănă cu bărbatul meu şi e tot bun, bun. Am şi o fiică, medic, dar în Ungaria. Copiii mei sunt extraordinari şi mă vizitează tare des. Băiatul vine zilnic la mine şi îmi aduce tot ce îmi trebuie. De ziua mea va veni şi fiica mea ca să mă sărbătorească”. Plânge de bucurie când ne povesteşte despre viaţa-i frumoasă. Dumnezeu a binecuvântat-o cu tot ce avea nevoie, iar acum este mulţumitoare pentru că a ajuns la Casa Betania şi primeşte îngrijire şi atenţie din partea personalului. “Nu pot să merg. Mi-am pierdut picioarele dintr-odată. De fapt puterea mi-a slabit. Îmi petrec timpul uitându-ma la televizor şi discutând cu colega de cameră.” Ne-am despărţit cu îndemnul care i-a fost moto întreaga viaţă doamnei Ana: “Fii bun, că toată lumea te iubeşte!”
