Omul ne întâmpină cântând „N-am ieşit că n-am putut”…ca să justifice oarecum de ce s-a lăsat aşteptat. Este extrem de bucuros. Îşi duce cântecul până la sfârşit, apoi începe să povestească: „Dorm singur în cameră, că-s văduv. Am locuit în Uricani, dar am venit aici că-s neam cu Decebal. Mi-a plăcut istoria”.
Continuând în aceeaşi manieră, bătrânul mi-a spus că a fost miliţian, „numai 28 de ani şi jumătate. Până am împlinit 52 de ani”. Recunoaşte că: „am fost un om aspru şi eu, dar şi pe mine m-au bătut alţii”. Avea chef de vorbă şi mi-a povestit inclusiv episodul cu „bătaia primită de la unguri”.
Se întristează puţin când ajunge să-mi povestească despre soţia lui, Mărioara. „A avut hepatită şi trebuia să ţină regim. Dar nu a respectat. I-am spus, „Mărioară, dragă, vrei să mă părăseşti?” şi tot nu am convins-o. Până la urmă am pierdut-o…Moartea nu te întreabă dacă vrei sau nu să mori…”După pierderea soţiei, bătrânul s-a consolat cu gândul că are o fiică care-i va purta de grijă la bătrâneţe. Numai că, soarta a făcut ca fiica lui să fie bolnavă şi să aibă nevoie de operaţie pe cord. Atunci au decis de comun acord că este mai bine pentru el să meargă într-un azil. A ajuns la Turda. „Aici am găsit o Biblie şi m-a rugat pentru fata mea să treacă cu bine peste operaţie. M-am bucurat că a ieşit bine operaţia şi fata mea trăieşte”.
Fiindcă fiica lui locuieşte în Haţeg, dl Petru şi-a dorit să ajungă la Casa Betania din Haţeg. „Sunt bucuros că am ajuns aici. Nu-s aşa de sănătos. Dacă ar fi după mine ar trebui să mă simt mai bine…Dar boala nu te întreabă ce vrei…Bine că mai sunt şi sunt într-un loc extraordinar…”
Omul ne întâmpină cântând „N-am ieşit că n-am putut”…ca să justifice oarecum de ce s-a lăsat aşteptat. Este extrem de bucuros. Îşi duce cântecul până la sfârşit, apoi începe să povestească: „Dorm singur în cameră, că-s văduv. Am locuit în Uricani, dar am venit aici că-s neam cu Decebal. Mi-a plăcut istoria”.
Continuând în aceeaşi manieră, bătrânul mi-a spus că a fost miliţian, „numai 28 de ani şi jumătate. Până am împlinit 52 de ani”. Recunoaşte că: „am fost un om aspru şi eu, dar şi pe mine m-au bătut alţii”. Avea chef de vorbă şi mi-a povestit inclusiv episodul cu „bătaia primită de la unguri”.
Se întristează puţin când ajunge să-mi povestească despre soţia lui, Mărioara. „A avut hepatită şi trebuia să ţină regim. Dar nu a respectat. I-am spus, „Mărioară, dragă, vrei să mă părăseşti?” şi tot nu am convins-o. Până la urmă am pierdut-o…Moartea nu te întreabă dacă vrei sau nu să mori…”După pierderea soţiei, bătrânul s-a consolat cu gândul că are o fiică care-i va purta de grijă la bătrâneţe. Numai că, soarta a făcut ca fiica lui să fie bolnavă şi să aibă nevoie de operaţie pe cord. Atunci au decis de comun acord că este mai bine pentru el să meargă într-un azil. A ajuns la Turda. „Aici am găsit o Biblie şi m-a rugat pentru fata mea să treacă cu bine peste operaţie. M-am bucurat că a ieşit bine operaţia şi fata mea trăieşte”.
Fiindcă fiica lui locuieşte în Haţeg, dl Petru şi-a dorit să ajungă la Casa Betania din Haţeg. „Sunt bucuros că am ajuns aici. Nu-s aşa de sănătos. Dacă ar fi după mine ar trebui să mă simt mai bine…Dar boala nu te întreabă ce vrei…Bine că mai sunt şi sunt într-un loc extraordinar…”
