Despre Ilie, aflasem de la prietenul lui bun, cu care a trăit prin multele orfelinate în care a locuit, că este un tânăr de 24 de ani care a suferit mult…Înainte de a rosti întrebarea: „de ce?”, am primit răspunsul. Orice copil crescut la orfelinat suferă…după părinţi, familie, casă…Ilie are 7 fraţi, patru băieţi şi trei surori, împreună cu care a locuit într-o casă pusă la dispoziţia familiei sale de autorităţi, contra unei sume modice. Ilie spune că mic fiind nu-şi mai aminteşte motivul exact pentru care a fost scos din casă, el şi familia lui. Ştie doar că mama i-a dat pe toţi la orfelinat, iar ea a locuit mult timp pe stradă. Nici acum nu are un acoperiş, iar de curând, Ilie şi-a văzut mama pe o bancă, într-unul din parcurile Timişoarei. L-a curprins tristeţea, mâhnirea că dintr-o familie modestă, cu lipsuri, dar unită şi frumoasă, cu toţii s-au risipit…El a avut şansa să ajungă la „Fraţii Onisim”. Să se angajeze la o companie timişoreană. Face curăţenie, dar este bucuros că îşi poate câştiga un bănuţ. Visează la momentul reuniunii de familie, cu fraţii şi mama strânşi laolaltă, dar îi e teamă ca să nu se prăpădească vreunul din ei până va ajunge să-şi vadă visul împlinit.
Îşi pune speranţa în Dumnezeu, singurul care este suveran peste viaţă şi moarte şi despre care învaţă în fiecare zi că prin El, toate lucrurile sunt posibile. Citeşte, cântă, se roagă. Urmează şi cursurile de calculatoare în speranţa că vreodată îi vor fi de folos. Speră la o viaţă de familie în care să domnească dragostea şi armonia, iar suferinţa să se ţină deoparte, pentru că a fost prezentă prea mult în cei 24 de ani de până acum.
Before getting to know Ilie, I had already learned from one of his good friends, with whom he has moved from one orphanage to another, that he is a 24 year-old who has already been in a lot of pain. I didn’t even need to ask myself “why?” The answer is simple: any child who grows up in a foster home, suffers. They long for their parents, family, home. Ilie has four brothers and three sisters. They all lived together in a house given to them by the state, for which they had to pay a very small rent. However, when Ilie was still very small, his family was thrown out of that place; he can’t remember why that happened. All he knows is that their mother took him and his siblings to a children’s home and she lived on the streets for a long time. She is still homeless, as we speak, and a little while ago Ilie saw her on a bench, in a park in Timisoara. He was overwhelmed by sadness at the thought that a family like his, poor but beautiful and united, just fell apart. He was offered the chance of living at “Onesimus Brothers” and he also got a job as a janitor. He is thankful that both these opportunities help him save some money. He still dreams about being reunited with his whole family and fears the fact that some of them might pass away before this can happen.
However, through all these troubles, Ilie puts his faith in God, Who rules over life and death. He also gets to see, day by day, that He makes all things possible. He reads from the Bible, sings and prays. He is also taking a computer class, hoping that someday it will help him get a better job. His dream is to have a family, united in love and harmony, and free of suffering – he has had enough of that in the 24 years he has lived so far.
